Scurtă istorie a comunei Domneşti

Acest website dedicat domneştenilor avea nevoie cu siguranţă şi de un istoric al minunatei comune Domneşti. Copiii urbei cât şi maturii au nevoie de rădăcini, de informaţii despre istoria comunei Domneşti. Pe internet se regăsesc multe informaii despre această urbe dar nu există însă o referinţă web integrală care să cumuleze informaţiile necesare pentru a susţine o documentare despre istoria comunei Domneşti de Ilfov.

Comuna Domneşti este atestată documentar din 1589. Gheorghe Matei, cel care face trimitere la lucrarea lui Aristide Ştefănescu, a scris principala lucrare despre istoria acesti urbe, cu informaţii esenţiale despre înfiinţarea, apariţia şi dezvoltarea ulterioară, în timp, a comunei. Lucrarea sa duce istoricul comuniei de la anuş 1589 până în 1629 (7137 conforn calendarului biblic) atunci când „moşenenii satului Clinceni vând 100 de stânjeni lui Badea Dărăban şi altora drept 5000 de bani.” Muzeul Municipiului Bucureşti are un material monografic, cel semnat de Aristide Ştefănescu pe care îl puteţi consulta integral AICI.

Proiectul canalului Dunăre-Bucureşti a adus din nou în atenţia specialiştilor istoria comunei Domneşti. Pentru cei care doresc să consulte documentul redactat în această perioadă pot găsi informaţia într-un document AICI.

O altă resursă importantă pentru a studia istoria comunei domneşti este website-ul Parohiei Domneşti.

Istoria Comunei Domneşti

Comuna Domnești din județul Ilfov este, într-un fel, o comună „domnească”. Se spune că acesta și-a luat numele de la Curtea Domnească a lui Ioan Vodă Caragea, așezământ unde domnitorul Țării Românești şi-a petrecut o parte de timp în anul 1815, când a fugit din București de frica ciumei și a stat în palatul său ridicat pe malul râului Sabar. Ca organizare de comună, acesta este formată din satele Domnești (reședința) și Țegheș. Ca poziționare geografică se află în sud-vestul județului, la vest de București, pe malurile râurilor Ciorogârla și Sabar, și pe malul stâng al Argeșului. Prin comună trece calea ferată București-Videle, aici existând și o gară.

Asupra istoriei medievale mijlocii şi târzii a arealului de astăzi a comunei Domneşti s-au aplecat de-a lungul vremii mai mulţi învăţaţi. Este cunoscut că, comuna în evoluţia sa istorică, nu avea componenţa administrativă actuală. Astfel, conform lui G.I. Lahovary, I.C. Brătianu şi G. Tocilescu, în zona comunei Domneşti au fiinţat la sfârşitul secolului XIX micile cătune Mătrăgeşti, Domneşti-Sârbi, Colţuna, Domneştii de Jos, Domneştii de Sus, Cojeşti, Băleni. În alte documente se vorbeşte de Băleanu şi Jugureni. Recent, ocupându-se de istoricul Bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, Aristide Ştefănescu ne dă detalii mult mai ample cu privire la localitatea Domneşti. Astfel, prima ştire scrisă despre Domneşti este datată la Târgovişte, capitala Ţării Româneşti, la 5 iulie 1589, când Mihnea Voivod-Turcitul într-un document domnesc dat lui Filip mare armaş şi socrului său jupânul Udrişte ban, pomeneşte şi de o jupâniţă Elina, care încheiase un act de vânzare-cumpărare cu Stanciu Meiuţ, prin care dobândeşte satul „Domneşti” şi 24.000 de aspri.

Domneştiul va face parte în veacurile viitoare dintr-o moşie cu mult mai mare, care cuprindea între Ciorogârla şi Domneşti satele Domneştii de Sus, Caţiche, Ciorogârla şi Băleanca și despre care documentele vremii vor face de câteva ori vorbire. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Domneștii de Sus, era reședința plășii Sabarul a județului Ilfov. În 1950, comuna a fost inclusă în raionul V.I. Lenin, din care a făcut parte până în 1968. În ultima etapă de comasare din 1968 sate Cațichea, Ciutaci, Domneștii de Jos și Domneștii de Sus s-au adunat în satul Domnești; cu această ocazie, comuna, formată acum doar din satele Domnești și Țegheș, a fost inclusă în județul Ilfov, reînființat și cu teritoriul lărgit. În 1981, în urma unei reorganizări administrative regionale, comuna a trecut la județul Giurgiu, din care a făcut parte până în 1985, când a fost transferată Sectorului Agricol Ilfov din subordinea municipiului București, sector devenit în 1998 județul Ilfov.

Sit arheologic în Domneşti

În comuna Domnești se află un sit arheologic, aflat pe malul stâng al Sabarului, între drumul spre Țegheș și cel spre București, clasificat ca „sit arheologic de interes național”. El cuprinde așezări din Epoca Bronzului, secolele al III-lea–al IV-lea e.n., secolele al IX-lea–al XI-lea și secolele al XVI-lea–al XIX-lea. Șase alte obiective din comuna Domnești sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt situri arheologice. Două se află tot la Domnești, pe malul stâng al Sabarului, ambele în zona fostului sat Cațichea: unul la vest de biserică, având o așezare neolitică, una din secolele al III-lea–al IV-lea e.n. și una din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea; iar celălalt având o așezare din neolitic și una din secolele al XV-lea–al XVI-lea. Celelalte situri se află la Țegheș, pe malul stâng al Argeșului, unul în sud-vest, cuprinzând o așezare din Epoca Bronzului și una medievală, iar celălalt în nord-vest, cuprinzând o așezare din secolul al III-lea e.n. și una medievală. Celelalte două monumente istorice sunt clasificate ca monumente de arhitectură, ambele în satul Domnești — „Ansamblul curții boierești Ciorogârleanu-Ipsilanti”, datând din secolele al XVII-lea–al XIX-lea, (cu fosta curte boierească și Biserica „Cuvioasa Paraschiva”) și Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, ridicată în anul 1817. Pe raza comunei Domnești, în curtea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” (Str. Tudor Vladimirescu nr. 16) se află „Parcela cu cruci”, acesta fiind un ansamblu de morminte cenotaf ridicat în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Ansamblul este format din opt cruci verticale văruite, iar în spatele acestora se afla alte cruci vechi, culcate în poziţie orizontală. În faţa lor se află ridicată o cruce obelisc, placată cu marmură, care poartă inscripțiile de pomenire și onor. În comună mai există un Monumentul al Eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, pe Șos. Alexandru Ioan Cuza și, deasemenea, în apropierea acestuia se află o troiță impozantă.

Prima atestare documentară a comunei Domneşti

Prima atestare documentară a denumirii comunei Domneşti datează din secolul XVI, din 5 iulie 1589, şi se află într-un document semnat la Târgovişte, capitala ţării la acea vreme, de către Mihnea Voievod-Turcitul, în care se menţiona de o anume jupâniţă Elina care a cumpărat de la Stanciu Meiuţ satul Domneşti cu 24.000 de aspri. Dovezi ale locuirii pe teritoriul comunei Domneşti datează însă din epoca neolitică și din epoca bronzului și au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice din zonele fostului cătun Catiche și a malului nordic al Sabarului. Amfora dacica descoperită cu ocazia unor săpături realizate în 1969, dovedeștecontinuitatea locuirii pe teritoriul actual al comunei și în perioada secolului I î.Hr. în cadrul unei asezări scito-dacice.Vestigiile istorice descoperite în aceeași zonă mărginită la Vest de malul nordic al Sabarului începând de la 300m Vest de drumul spre Țegeș și în Est de DJ 602-Șoseaua Tudor Vladimirescu, aduc dovezi ce probează existența unor așezări pe parcursul formării poporului român, în perioada feudală și în cea modernă, originile dezvoltării satului Domnești fiind plasate în perioada migrațiilor populaților slave. Dintre popoarele migratoare ce au străbătut aceste locuri, slavii și dintre aceștia bulgarii au lăsat cele mai multe urme în denumirile toponimice, etnografice, folclorice și în onomoasticapopulației. Pe parcursul secoluluial XVIII-lea, teritoriul actual al comunei Domnești a făcut parte dintr-o moșie mai mare ce cuprindea între Ciorogârla şi Domneşti satele Domneştii de Sus, Caţiche, Ciorogârla şi Băleanca. Astfel, într-un document semnat de voivodul Constantin Brâncoveanul, datat 8 iunie 1712, acesta dă casele sale de pe moşia Ciorogârla fiicei sale Smaranda. De asemenea, pe o hartă din 1715 a stolnicului Constantin Cantacuzino, apare figurat satul Zugureni pe actualul teritoriu al localităţii Domneşti.

Istorie Domneşti: secolul XVIII

La 1751, boierul Constantin Filipescudobândeşte prin moştenire de la mama sa Bălaşa Băleanu moşia Ciorogârla ce curpindea și teritoriul actual al Domneştiului. La 1778 sunt amintite ca fiind pe Sabar localităţile Călţuna (Calzuhn), Bolana, Caţiche (Calzicu), Dârvari (Târwara). Moşia Ciorogârla, inclusiv teritoriul actual al comunei Domnești, revine la 1793, după moartea stolnicului Radu Filipescu,copiilor săi. În localitatea Cațiche (Calzicu) a fost ridicată la 25 mai 1796, o moară de hârtie. Astfel la începutul secolului XIX, satul Domneştii de Sus era compus din 98 de case, se atestă în documentele vremii. Pe teritoriul comenei Domnești, în partea vestică, în apropiere de râul Sabar, se află ruinele curții boierești Alexandru Ipsilanti, domn al Țării Românești între anii 1774 -1782 și 1796 -1797 și al Moldovei între anii 1786 -1788.Pentru o scurtă perioadă de timp, în timpul domniei lui Ioan Vodă Caragea, reședința domnească a fost în Domneștii de Jos, acesta refugiindu-se în timpul ciumei care a izbucnit la 1813, la un an de la urcarea sa pe tron. Acesta a ctitorit Biserica Izvorul Tămădurii și o școală mixtă în satul Domnești.

În 1818 moşia Ciorogârla va fi achiziţionată de generalulConstantin Varlaam, iar în 1819 ea va fi divizată în trei, partea care ne interesează pe noi primind numele de Domneştii de Sus -Domneştii de Jos. La 1830, Domneștii erau reședința Subprefecturii Plasei Sabaru iar pe un plan din anul 1845 al moşiei Ciorogârla, este consemnat că arealul dintre Dârvari şi Domneşti, aparţinând Mitropoliei, purta denumirea de Caţiche. Documentele atestă că în anul 1870, pe teritoriul actual al comunei Domneşti nu exista decât o sală de clasă care funcţiona în localul primăriei, unde frecventau 6 elevi din cei 30 înscrişi, iar învăţătorul era plătit din bugetul comunei numai 6 luni pe an. În anul 1884 s-a construit un local propriu cu 2 săli de clasă, dar erau rare cazurile când elevii terminau 4 clase elementare. Ocrotirea sănătăţii era asigurată de un singur cadru cu pregătire medie şi un cadru cu pregătire elementară. Industria era reprezentată de o presă de ulei, o moară şi o brutărie, precum şi ateliere de fierărie, croitorie, tâmplărie, cojocărie etc. Reţeaua comercială era reprezentată de două hanuri, o băcănie şi o cârciumă. Viaţa grea a ţăranilor i-a determinat să participe la răscoala din 1888.

Istorie Domneşti: secolul XIX

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Domneștii de Sus, era reședința plășii Sabarul a județului Ilfov și era formată din satele Domneștii de Sus și Țegheș, totalizând 1412 locuitori și 296 de case. Comuna avea o școală mixtă, o moară de apă, două mașini de treierat cu aburi și o biserică ortodoxă, la Domneștii de Sus.Pe teritoriul actual al comunei mai era organizată și comuna Domnești-Călțuna, formată din satele Domnești-Călțuna, Ciutați, Domneștii de Jos, Domnești-Sârbi și Olteni, actualmente în comuna Clinceni, totalizând 1805 locuitori ce trăiau în 365 de case și 3 bordeie. În comună funcționau o mașină de treierat, oșcoală mixtă și două biserici, la Domneștii de Jos și Domnești-Călțuna. În 1925, această comună era desființată și unită cu comuna Domneștii de Sus, într-o singură comună, denumită Domnești, care era reședința plășii Domneşti.

Organizarea Comunei Domneşti

Organizarea teritorială a comunei a suferit o serie de schimbări. Până în 1957 a fost reședință de raion, pentru ca între anii 1957-1968 să facă parte din comunele ce aparțineau orașului București. Din anul 1968, comuna Domnești face parte din unitatea administrativ-teritorială a județului Ilfov și numără aproximativ 7000 de locuitori.
Comuna Domnești este depozitara unor monumente istorice de cult, care datează din orânduirea feudală. Astfel, la sfârșitul secolului al XVII-lea sau probabil mai târziu, a fost construită de slugarul Petre Ciorogârleanu și fiul său Matei biserica „Cuvioasa Paraschiva”. O altă biserică este „Adormirea Maicii Domnului” din Domneștii de Jos, construită între 1817-1818 și reparată în 1982.
Denumirea comunei Domnești este legată de existența Curții Domnești Caragea Vodă, construită între anii 1812-1818, din care s-au păstrat doar zidurile cetății, măcinate de vreme.
Teritoriul comunei Domnești, în componența căruia intră și satul Țegheș, este situat în perimetrul cunoscut sub denumirea de Câmpia Câlnăului, unitate fizico-geografică, ce constituie, împreună cu Câmpia Moviliței, Colentinei și Neajlovului așa-numita Câmpie a Bucureștilor sau a Văsiei.

Situată în sud-vestul județului Ilfov, comuna Domnești este mărginită de comuna Ciorogârla la nord-vest, de comuna Chiajna la nord-est, de comuna Clinceni la sud-est, iar la sud-vest, peste râul Argeș, de comuna Buturugeni.

Având în vedere distanța de numai 11 km până la București, comuna Domnești poate fi încadrată în zona preorășenească a capitalei. Această așezare geografică în apropierea capitalei a contribuit la statornicirea unor relații reciproce între capitală și comună, concretizate prin pendularea forței de muncă, precum și aprovizionarea populației cu produse de consum zilnic.

Comuna Domneşti între Giurgiu şi Ilfov

În 1950, comuna a fost inclusă în raionul V.I. Lenin din orașul republican București, din care a făcut parte până în 1968. Treptat, satele Domnești-Sârbi, Domnești-Călțuna, Domnești-Sârbi și Olteni au fost comasate în satele Domneștii de Sus și Domneștii de Jos. Ultima etapă a dus în 1968 la comasarea satelor Cațichea,care a aparținut comunei Ciorogârla, Ciutaci, Domneștii de Jos și Domneștii de Sus în satul Domnești. Cu această ocazie, comuna, formată acum doar din satele Domnești și Țegheș, satul Olteni trecând la comuna Clinceni, a fost inclusă în județul Ilfov, reînființat și cu teritoriul lărgit. În 1960 ţăranii se reunesc într-un singur C.A.P. ce cuprinde 1570 familii, din care 1530 cooperatori apţi de muncă.Suprafaţa agricolă în folosinţă obştească este de 1833 ha, iar valoarea propietăţii obşteşti creşteala 8.926.000 lei, fondurile fixe la 6.912.000 lei, iar producţia globală la 13.801.000 lei.Între anii 1965-1970 valoarea propietăţii obşteşti a crescut de la 4.875.000 lei, la 8.926.000 lei, iar fondurile fixe de la 4.386,000 lei, la 6.912.000 lei. Numărul total al animalelor din comună, la începutul anului 1970, era de 2003 bovine, 607 porcine, 412 ovine, 20.310 păsări.

Comuna a aparţinut judeţului Giurgiu în perioada 23 ianuarie 1981 şi 2 decembrie 1985, iar apoi Sectorului Agricol Ilfov în perioada 2 decembrie 1985 şi 10 aprilie 1997, sector devenit în 1998 județul Ilfov,şi avea o populație de 6010 locuitoridin care 5782 locuitori populație stabilă, fiind formată din satele reunite ale celor două comune.