
Deşi termenul estimat de finalizare este sfârşitul anului 2022 este posibil ca Pasajul Domneşti să fie gata în al doilea trimestru al anului viitor. În urmă cu câteva zile au fost montate grinzile metalice iar lucrările la al doilea sens giratoriu suspendat din România avansează.
Lucrările la pasajul Domneşti au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje constante. Ultima problema fusese intrarea în insolvenţă a constructorului principal STRACO, însă şantierul şi lucrările au fost preluate în sarcina subcontractorului Tracon.
Secretarul de stat PNL în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu s-a implicat direct în bunul mers al construcţiilor pasajului fiind prezent aproape în fiecare zi de miercuri pe şantier.
Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, declara: „S-a optat să se lucreze în paralel cu două echipe, cu două macarale de 300 de tone fiecare. (…) Anul viitor va fi finalizat şi Pasajul Domneşti şi Pasajul Berceni şi Pasajul Olteniţei, iar spre finalul lunii decembrie şi Pasajul Cernica.”

