Primul tronson din Prelungirea Ghencea poate fi gata în acest an

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, promite că în acest an va fi gata primul tronson cu prins în lucrările de lărgire a Prelungirii Ghencea. Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu nu dispune în acest an de fonduri mai mari care să poată fi alocate pentru această dezvoltare, scrie zf.ro.

De precizat: nu este vorba de tronsonul din apropierea pasajului Domneşti ci de secţiunea dinspre Stadionul Steaua, între strada Braşov şi Râul Doamnei din Drumul Taberei, sector 6. Niciun orizont de timp însă pentru secţiunea din Prelungirea Ghencea dintre Pasajul Domneşti şi str Valea Oltului. Lucrări strategice de infrastructură nu-ţi au loc în mapele edililor. În plus, pentru secţiunea principala dintre Pasajul Domneşti şi intersecţia cu strada Valea Oltului sunt necesare mai multe expropieri pentru care nu sunt susţinute până acum procedurile. Între timp, pe ambele părţi ale Prelungirii Ghencea se ridică blocuri, se construiesc cartiere, populaţia se înmulţeşte în zonă.

Ce este clar: deşi edilii ştiu că traficul se desfăşoară pe o singură bandă pe sens, că 2 km de drum (Valea Oltului – Barieră Domneşti) se parcurg uneori şi într-o oră, că această aglomerare de maşini cu motorul pornit provoacă o poluare fantastică, NU SE PETRECE NIMIC. Indiferenţa primarilor este subliniată de craterele imense apărute în asfaltul Prelungii Ghencea. Între timp, primarul Ciucu de la Sectorul 6 este preocupat de desfiinţarea gardurilor din cartier. Mutu punea borduri, Ciucu demntează şi vinde gardurile din jurul spaţiilor verzi la fier vechi.

Pe de altă parte, dl Nicuşor Dan a promis în campanie un oraş in care se respiră mai bine – VEZI AICI. Cum se respiră în Sectorul 6, pe Prelungirea Ghencea? Se respiră noxe din abundenţă de la maşinile care stau în trafic!

Nicuşor Dan despre Prelungirea Ghencea

Am avut o discuţie cu primarul Sectorului 6 care mi-a spus că şi-ar dori, dar nu-i permite bugetul să preia această investiţie. Pe tronsonul dintre străzile Braşov şi Râul Doamnei ne propunem să terminăm [lucrările] în acest an, adică să păstrăm locul pentru linia de tramvai, dar să nu punem infrastructura de tramvai şi să se poată circula pe patru benzi.

Primarul general al Capitalei precizează că pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul dintre strada Râul Doamnei şi Centura Capitalei sunt necesare exproprierii de teren.

Pentru celălalt tronson, până la centură, e nevoie şi de exproprieri, undeva la 60-70 de milioane de lei, şi pentru lucrări mai e nevoie de circa 120 de milioane de lei, fără tramvai. Pentru aceasta o să încercăm să discutăm cu Compania Naţională de Investiţii, dar nu e o promisiune pentru acest an.

Cel mai probabil lucrăîrile nu vor include şi liniile de tramvai pe segmentul dintre strada Braşov şi sensul giratoriu de la Răul Doamnei. Nu sunt şanse pentru acest an nici pentru lărgi Prelungirea Ghencea între giratoriul amintit şi zona din prelungirea Ghencea gestionată de Primăria Bragadiru.

Promisiuni pentru Prelungirea Ghencea

Nicuşor Dan a fpcut aceste promisiuni în condiţiile în care consilierii generali nu au votat încă proiectele anunţate de primarul general.

„În curând, acest buget va ajunge la consilierii generali, urmând ca majoritatea din CGMB să facă modificările pe care le consideră necesare, iar acea formă a bugetului va intra în dezbatere publică.” – scrie Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

Din păcate, un proiect extrem de important, cu documentaţie tehnică făcută, nu reprezintă o prioritate pentru cei doi primari, respectiv Ciprian Ciucu şi Nicuşor Dan.

Aşadar domneştenii dar şi locuitorii sectorului 6 mai au de aşteptat până vor vedea realizări pe Prelungirea Ghencea. Peste 3 ani, în prag de alegeri, probabil vom primi noi primisiuni şi poate chiar se vor deschide noi şantiere aşa cum s-a deschis înaintea ultimelor alegeri lucrările între str Braşov şi Răul Doamnei: dădea bine în poză pentru electorat.

Așteptăm opiniile pentru acest articol

Adaugă un comentariu


*


Math Captcha
28 + = 35


Domneşti Ilfov
Logo